Lecția de spaniolă – Lecția de cultură

Ori de câte ori sunt înconjurat de străini îmi vine să-mi dau o palmă peste cap. E un duș rece pe care ar trebui să-l acceptăm cu toții, e un mesaj care trebuie primit ca atare și din care să pricepem ceva. Noi, românii, avem multe de învățat. Suntem o nație simpatică, veselă și foarte dubioasă.

Spaniolii au călărit Bucureștiul. Ne-au băut berea și vinul, ne-au ocupat toate barurile, ne-au sedus femeile și ne-a plăcut. Am zâmbit cu toții când i-am văzut pe trabajadori cântând în Centrul Vechi. Plecau cu tot cu halba de la bar, s-au împrietenit cu toate chelnerițele mândre peste măsură că obsesia pentru Natalia Oreiro le aduce în sfârșit și beneficii și noi i-am privit. Au colorat alb-roșu peisajul multicocalar al locului. Dar dacă…

Bună! Ce faci?

Maică-ta și taică-tu te-au învățat că e frumos să saluți indiferent de situație. Tragi un zâmbet și dai bunăziua către trecătorul cunoscut. Și atât! Sunt atât de multe situațiile în care o orice altă replică, în afară de cea de salut te aruncă într-un mic penibil. Serios, nu scrie nicăieri că, pe lângă clasicul “bună”, trebuie să ceri și informații relevante despre viața mea, decât dacă momentul o cere, iar răspunsul nu e evident.

Exemple-s multe, dar pe mine mă pun în fund câteva situații. M-am trezit în mijlocul lor recent și zău că aveam față de măgar chior în momentele respective.

Venea Paștele și ca orice intrus în București asta înseamnă că trebuie să mă apuc să împachetez ceva lucruri și să fug acasă. Mașină personală nu avem, așa că alegem: tren sau microbuz? Nu mai sunt student, merg pe varianta doi. Și iată-mă în autogară. Cu geanta-n spate și căștile în urechi. Privesc plictisit către autocar. Ah, uite o față cunoscută. Nu mă opresc din ascultat muzică, zâmbesc și mimez un “bună’.

J&B Party a zguduit Cişmigiul

Nu ştiu dacă s-a gândit cineva cam cum ar arăta o petrecere perfectă, dar eu am participat vineri la una care s-a apropiat serios de un ideal. Locaţie foarte bine aleasă (Cişmigiu), muzică faină (până la un moment dat), oameni ok (aleşi cât de cât atent) şi, cine spune că nu contează ultimul aspect e ipocrit, bătură moca şi la discreţie.

Eu am ajuns acolo datorită lui Manafu şi, la fel cum le ziceam şi prietenilor mei, dacă n-aş fi ştiut de J&B Party tot mi-ar fi părut rău dacă n-aş fi fost acolo.