Există un moment în viaţa în care simţi că ai găsit ce ţi-ai dorit mereu. E exact visul dintr-o noapte caldă de vară, de atunci când te întinzi în pat şi, neputând să adormi, te gândeşti în gol şi de o dată o vezi. E un sentiment superb, e totul şi genunchii parcă nu mai au chef să te târâie, aşa cum au făcut-o până atunci. Greşesc oare?
Furia timişorenilor pe Dinamo i-a determinat pe bănăţeni să caute orice mijloc pentru a-şi învinge eterna rivală. Poveste e simplă, au făcut un contract cu băieţii aia de sus care reglează fenomenele meteorologice, nu nu ăia de la INMH, ăia de mai de sus, şi le-au spus “Bă, noi dăm un gol, facem 1-0 şi voi daţi drumul la ceaţă”. Zis şi făcut. Marchează Gigel Bucur şi ceaţa începea să apară, Mai marchează încă odată Gigel şi parcă s-a luat lumina. Băi nene băi, ce ţi-e şi cu fenomenele astea 
sursa foto: captura Antena1
Undeva prin vară am ajuns, cu serviciul, în mijlocul bazei de pregătirii a unuia dintre cele mai eficace cluburi de fotbal din România. Este vorba de Sportul Studenţesc, o echipă recunoscută pentru modul în care reuşeşte să scoată fotbalişti de calitate pe bandă rulantă.
E imposibil de descris senzaţia pe care ţi-o provoacp puştii atunci când păşeşesc pe teren. Fiecare visează să fie Hagi, Mutu sau Bănel. Dar oare mai are sens?
Fotbalul românesc e în cădere libere şi nu se întrevede nicio mână salvatoare, iar societatea românească, cea care a dat tonul la degringoladă a căzut deja sub nivelul ridicolului. Sună bizar, dar la 20 de ani mă doare atunci când îmi amintesc de copilărie, pentru că ştiu că niciul dintre puştii din ziua de astăzi nu vor mai avea parte de liniştea şi zâmbetul specific vârstei. Inocenţa începe să dispară de la vârste din ce în ce mai fragede şi mi-e frică, mi-e frică pentru că la un moment dat şi eu voi avea copii, la fel cum şi tu vei avea.
Probabil că generaţiile actuale de copii sunt graniţa dintre “ce a fost frumos” şi “ce urmează”….
Am şi uitat care e senzaţia din momentul în care te aşezi cuminte în faţa unui monitor, te uiţi gânditor la tastatura şi eşti gata, gata să îţi trimiţi gândurile în on-line…
Acum transpir, sunt răcit de zile bune şi nu am mai dat pe la serviciu, iar facultatea nici nu mai ştiu cum arată. În week-end, după cum am anunţat şi în ultimul post mi-am făcut drum până acasă, acasă adică Piatra Neamţ. E incredibil efectul pe care mi-l pot produce cele câteva zeci de ore pe care le petrec de fiecare dată când ajung acolo unde mi-am trăit primii 19 şi ceva de ani. Mă odihnesc, mă distrez şi, cel mai important, mă relaxez. Nici de această dată lucrurile nu au stat diferit. Mi-am revăzut parinţii, în primul rând, prietenii, bunicii şi am ieşit cu Ea. Sună banal, ştiu asta, dar de fiecare dată când mă gândesc la clipa în care mă aflu în tren gata de plecare şi uitându-mă la gara tristă şi goală şi îngân “oh Piatra Neamţ” simt cum mi se face pielea găină.
Şi pentru că tot am început să scriu un scurt review nu am uitat nici de surpriza care se tot amână şi probabil că aşa va face ceva timp de acum încolo. În fine, promit să redevin fidel blogului.
P.S. Duminică mergeţi la vot, Da?
Recent am fost certat de o foarte bună prietenă că, citez, „îţi baţi joc de o minunăţie de blog”. Recunosc, nu am mai scris de mult pentru că: nu mai am chef, timp, dispoziţie şi inspiraţie. Dar, în acelaşi timp vreau să precizez că: nu renunţ la blog, în niciun caz nu voi permite ca praful să se aşeze iremediabil pe header şi pe sidebar şi că promit ca în scurt timp voi reveni cu forţe proaspete.
În altă ordine de idei, în weekend mă deplasez către pământurile natale, via CFR România. Aşadar, de vineri până duminică târziu voi fi în Piatra Neamţ. Pe curând.
