You are currently browsing the tag archive for the 'Michael Jackson' tag.
This is it e mai mult ca sigur una din piesele pe care Michael urma să o promoveze în turneul ce-l programase înainte de moartea sa. Spun mai mult ca sigur pentru că nimeni nu ştie prea multe despre ea. Eu pot doar să vă invit să o ascultaţi. Pentru mai multe detalii accesaţi MEDIAFAX
Via mediafax am găsit un material cu adevărat interesant. Iată-l pe Michael la bilanţ.
Michael Jackson, supranumit “regele pop-ului”, care a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, ar fi generat venituri de un miliard de lire sterline pentru economia Marii Britanii, dacă ar fi apucat să susţină cele 50 de concerte programate la O2 Arena, potrivit The Guardian.
16 – Numărul de albume ale lui Michael Jackson care au intrat în Topul 20 al vânzărilor magazinului online Amazon, la doar câteva ore după moartea sa.
37 – Numărul de săptămâni în care albumul “Thriller” s-a aflat în topul Billboard, în 1982 şi 1983. Acesta s-a vândut în peste 50 de milioane de copii în întreaga lume.
504.000 – Numărul de oameni care au asistat, în 1987, la şapte concerte sold out pe care Jackson le-a susţinut pe stadionul Wembley din Marea Britanie.
750.000 - Numărul de bilete vândute la cele 50 de concerte pe care el ar fi trebuit să le susţină, începând cu 13 iulie, la O2 Arena din Londra.
Şi acum îmi aduc aminte cum râdeam de maică-mea şi de taicămiu când îmi povesteau de legendele generaţiilor lor. Nu mai spune de cunoştinţele ceva mai în vârstă pe care le luam la mişto. “Pe vremea meaaa..” – mă stresa la culme replica asta. Mi se părea absolut penibilă şi lipsită de consistenţă. Nu că mi s-ar fi schimbat total părere despre ea, dar…
Vineri, 26 iunie, lucrurile s-au schimbat radical. Un mesaj primit de o prietenă foarte devreme în dimineaţă (e adevărat, neperceput din prima) a fost de ajuns ca după câteva ore să îmi dau seama că o cărămidă din copilăria mea s-a sfărmat intr-i clipită. Recunosc că timp de foarte mulţi ani uitasem acea perioadă şi că l-am privit uneori aşa cum nu trebuia să o fac.





