Miorita Tricolora

sursa: Radio21

Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iată vin cu tot
La aeroport
Jucători – vedete
Cu cercei şi plete,
Ghiuluri, celulare, şi cu girofare

Se vor îmbarca
Cu toţi vor pleca

Spre un campionat
De toţi aşteptat
Cam de vreo opt ani
Speranţe şi bani,

Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit

Ne-au aruncat sorţii
Într-o grupă a morţii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocoşi francezi
Şi italieni
Iuţi si cam vicleni.

Cu toţi am crezut
De la început,
Biata Mioriţă
Va fi chisăliţă,

Vom fi nişte miei
În groapa cu lei,
Cu toţi ne gândeam
Şi ne plănuiam

De la început
Nu-i nimic pierdut,

Să jucăm frumos
Şi spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câştigat
Va fi preţuit
Şi sărbătorit…

Umpluţi de emoţii,
Am înfruntat sorţii
Jucând primul meci
C-o echipă – terci,
De cocoşi francezi

Ce ai noştri iezi
De se-nvârtoşau,
Sigur o băteau.

Dar am remizat
C-un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis…

Apoi a urmat,
Meciul aşteptat,
Mare tevatură
Cu echipa azură,
Ce fusese încinsă,
Umilită, învinsă,
De nişte batavi
Aprigi rău şi bravi.

Dumnezeu din cer
Şi c-un tuşier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Şi-un italian

Puţin cam plăvan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu şutu’

Le-a bagat-o în plasă
Şi mortul în casă.


Dar nu a ţinut
Decât un minut,
Că ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Căci un brav fundaş
Zis Gabi Tamaş,
Dă pe lângă minge
Şi meciul se-ncinge.


Nenea flueraş
Cu capul golaş,
Ne face cadou
Ca la anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol să dai,
Că noroc tot ai…

Intră iar în scenă,
Vedeta eternă

Tot Mutu şutează
Şi normal, ratează!
În toată splendoarea
Şi calificarea…

Acum olandezii
Au bătut francezii,
Facând cu ei borş
Zeama de cocoş.

Bieţii noştri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificaţi
Şi-ar fi câstigaţi,
Meciul lor să-l dea,
Atunci ar scăpa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sărmanii francezi
Văd doar stele verzi,

Sunt împrăştiaţi,
Descalificaţi.

În al treilea joc,
Nu mai era loc
Să se speculeze,
Să se parieze,
Mioriţa laie
Iese la bătaie,
Că e favorită

De lume iubită,
Temuţii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,

Vor să se conserve
Au băgat rezerve,
Sunt buni de bătut
De la început.

Joacă relaxat,
Ratează distrat,
Ai noştri stresaţi
Cad ca seceraţi,
Cu fundul pe jos
Şi joacă fricos.

Dică parcă doarme,
Mutu are toane,
Contra are treabă

Tot cade prin iarbă,

Bănel tot aleargă
Mingea s-o culeagă,
Şi face marcaj
La kilometraj,

Iar bietul Piţurcă
E sătul de ţurcă,
Schimbă disperat
Dar s-a terminat!

Meciul s-a sfârşit,
Rău ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.

Vor veni în ţară,
Pentru a câta oară?
Spunând răspicat:
IARĂŞI AM RATAT!

Advertisements

Posted on June 23, 2008, in Uncategorized. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: