Viata are prioritate !

Laura Stoica, Teo Peter, Toni Alexe si lista poate continua. Ce au in comun toti acestia? Cu toti cunoastem modul tragin prin care au sfarsit.
Zilele acestea a reaparut in media o isterie, justificata dealtfel, pierderii unei persoane publice.
Marius Sumudica a fost primul care a deschis sirul intamplarilor atat de neplacute. Intorcandu-se de la Piatra Neamt a avut parte de una accident rutier destul de grav, dar nu a patit nimic din fericire. Mai apoi a aparut punctul maxim al acestui weekend. Toni Dobos, fostul international de fotbal al Romaniei a adormit la volan si a intrat sub un camion parcat pe contrasens. Ca urmare a fost transportat la spital; se parea ca nu are nimic si ca avea nevoie doar de un control ortopedic. In urmatoarele secunde a avut timp sa spuna doar ca: “Mi-e rau !” . Imediat a fost bagat in sala de operatii si a fost bagat intr-o coma indusa. Stare in care se afla inca, dar medicii incep sa devina din ce in ce mai optimisti!
Un al treilea personaj ce intra in aceasta perioada neagra este Gheorghe Zamfir, binecunoscutul naist, care deasemenea a avut un accident rutier, a fost transportat la spital, dar se afla intr-o stare buna.

De ce am tinut sa incep cu ei? Pentru ca stirile, nu conteaza ca sunt de la ora 8, 13, 17 sau 19, sunt bombardate cu accidente rutiere grave. Pe ei ii cunoaste toata lumea si ar trebui sa fim oarecum afectati si sa luam masuri. Daca la nivelul conducerii nu se poate face nimic in privinta infrastructurii, macar constiinta fiecaruia sa intervina in ameliorarea situatie grave in care ne aflam.
E trist sa afli ca un cunoscut a sfarsit astfel si nimeni nu cred ca vrea sa fie implicat din nici o postura in aceste evenimente.
Pe langa asta mi-e imposibil sa ii inteleg pe unii soferi. Mi s-a intamplat vara aceasta, am avut ocazia ( incepe sa nu mi se para atat de frumos sa merg cu masina pe distante mari) sa parcurg cateva mii de kilometri pe strazile pitorestii romanii. Ce mi-a fost dat sa vad e scos parca din vechile zicale. Vezi ca vine din contrasens si tu totusi te angajezi intr-o depasire absolut inutila sau depasesti si te uiti la cel de langa tine si din fata un nene nevinovat aprinde si inchide farurile acompaniate de claxoane disperate si tu nu te trezesti la realitate. E grav !

Nu stiu care e solutia care sa puna capat acestor probleme. O idee pe care o apreciez a venit din partea Petrom si a Politiei Romane, care au lansat o campanie de responsabilizare a soferilor din Romania. Dintr-o serie mai mare de spoturi tv, am fost foarte impresionat de acesta. Scurt si la subiect: “Poate traiesti, dar poti trai cu asta?”

Pe de alta parte, problema este una la nivel mondial si in consecinta in fiecare tara au aparut astfel de spoturi. Mai jos aveti o compilatie formata din mai multe campanii de responsabilizare a soferilor din toata europa.

P.S.: Vibe fm are poate cel mai amuzant si patrunzator mesaj in legatura cu aceasta campanie: “Drive safely, girls prefer you in one piece”
” Drive slowly, theres some hot girls on sidewalk”

Advertisements

Posted on September 3, 2008, in All. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: