Suntem nişte ciudaţi

highres_00000401749977Gata, am început să înţeleg cam ce se întâmplă în această ţărişoară. Suntem o naţiune fără scăpare, supusă celor mai hidoase chinuri şi celor mai penibile situaţii. Ne-am bătut singuri joc de noi şi acest harakiri nu poate să rămână fără urmări. Îşi cere şi ţara dreptul său.

Acum serios, chiar nu se poate să te înjoseşti într-o asemenea măsură încât să îţi baţi joc până şi de puţinele valori. Despre adevăratele valori vorbesc.

Alaltăieri, a noastră compatrioată, Sorana Cîrstea a făcut o performanţă extraordinară eliminând la rând două din cele mai mari favorite ale Roland Garros-ului. După ce i-au căzut pradă Caroline Wozniacki şi Jelena Jankovic, Sorana avea s-o întâlnească în sferturi pe mai puţin cunoscuta australiancă Stosur.

Nu vroiam să vă anunţ această extraordinară performanţă, ci să trag un mare semnal de alarmă.

Ieri şi alaltăieri tot ce înseamnă presă, televiziune, radio, fluturaşe, transmisiun avec le gură şi ce-or mai fi, toate mijloacele au laudat performanţa Soranei. Adică, scuză-mă… să ai 19 ani şi să faci ce a făcut ea nu e chiar de colea. Mie unul mi s-a făcut pielea găină când i-am văzut zâmbetul atât de sincer de după victoria cu Jankovic.

Ei bine, astăzi s-a întâmplat ceea ce era poate de aşteptat. A noastră Sorana a clacat şi aventura în Paris a luat sfârşit pentru ea.

E dureros. Toată presa a aruncat o ştiruţă mică într-un colţ uitat de lume, comentarii pe internet pe are nu vi le-aş reproduce absolut niciodată, plus discuţii care mi-au lăsat un adânc gust amar.

Dragă Sorana, să ai mare încredere în tine şi te rog, dar te rog din suflet ca de fiecare dată când intri pe teren să uiţi unde te-ai născut.

P.S. Ne batem joc de toţi, mi-e scârbă. Ce i s-a întâmplat campionei olimpice Constantina Diţă Tomescu nu mai zic…

Am evitat să detaliez problema, dar eu zic să fugim cu toţii. Asta atât timp căt mai avem unde şi putem

Advertisements

Posted on June 3, 2009, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 14 Comments.

  1. 😦 suntem niste masinarii stricate. si unde sa fug/fugim? 😐

  2. intr-o lume mai buna. eu vreau sa merg intr-o alta galaxie si sa ma insor cu o extraterestra bruneta:D

  3. da si extraterestra, si bruneta? eu stiam ca-s mai verzi asa.. 😐 🙂 gata, eu mi am amintit unde ma duc 😀 😦

  4. Nu sunt verzi… ai incredere in mine 😀

  5. bine, cred ca le stii . eu nu vreau si nu stiu

  6. te-ai suparat? :))

  7. nu. eram deja :))
    doar sa fiu si eu la nunta..SpatialA ;))
    s-o vad si pe asta 😐

  8. iti promit ca vei fi invitata de onoare:))

  9. :)) tot nu-i bine 😐

  10. atunci cum va fi bine si fac cum zici tu

  11. :)) merci :*
    de acum…pregateste te :))

  12. Andi, eu ma asteptam sa se intample asa! Tam tam-ul facut de mass media pe spatele jucatoarei noastre de tenis ne-a adus numai ghinion. Trebuia sa o ridicam in slavi dupa ce turneu de tenis se termina, da deh, stirea cu avionul nu le.a ajuns si ziaristii s-au decis sa faca din a noastra jucatoare un armasar mediatic (Daca pot sa-i spun asa)…cred ca o sa particip eu undercover la urmatorul Roland Garros:) Te salut!

  13. hmmm. andreea, sorana isi merita toate laudele, doar ca eu nu am inteles de dupa atatea laude, repet, meritate, trebuie sa ne batem joc de ea. oricum, sunt foarte sigur ca le va da in curand peste nas tuturor celor care papa chestii maro. prima ocazie, wimbledon.

  14. Vezi ca.. sfatul sa te pregatesti fizic, psihic si financiar era cat se poate de serios.. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: