Fii alături de Sabina

L.E.  Aseară târziu am aflat de ea. Nu am cunoscut-o personal, dar în micul nostru oraş e aproape imposibil să nu cunoşti chipurile celor care îţi sunt apropiaţi ca vârstă.
Pe Sabina cred că pot număra pe degete de câte ori am văzut-o, dar tot ce îmi pot aminti că mereu era cu zâmbetul pe buze. Nici prieteni comuni nu cred că avem, dar nu asta contează. Mă afectează când aud că un necunoscut trece prin momente grele, darămite când e vorba de cineva cu care m-am intersectat de câteva ori bune în viaţă.
Ştiu că puţini îşi permit să bage mâna în buzunar şi să ajute pe cineva, chiar dacă şi-ar dori asta, dar să faci auzită situaţia nu te costă absolut nimic. Poate la un moment dat mesajul ajunge la urechile cui trebuie şi soarele să răsară din nou pe strada Sabinei.

Articol preluat de pe iasiplus.ro
Sabina_Dorofte_1 Dupa ce a intrat la Facultatea de Medicina din cadrul UMF “Gr. T. Popa” Iasi, la buget, cu o medie de 9,19, sansa parea sa ii surada Sabinei Dorofte, o tanara de 19 ani din Piatra Neamt. Drumul sau spre o cariera in medicina era deschis, si aceasta abia astepta sa inceapa cursurile si sa isi cunoasca colegii si profesorii. Insa, la scurt timp, un incident nefericit avea sa ii schimbe complet viata si sa-i umbreasca bucuria.

Pe 22 septembrie, Sabina, aflandu-se in cabinetul medical al mamei sale, in Piatra Neamt, si-a pierdut cunostiinta din senin si a cazut din picioare. Cand si-a revenit, nu isi simtea partea stanga a corpului. Mama ei, medic de profesie, a chemat imediat Salvarea, care a transportat-o pe fata la Urgente, insa Sabina nu-si aduce nimic din momentul in care a lesinat si pana cand era deja pe un pat in spital si i se injecta substanta de contrast pentru examenul RMN, cu toate ca a mers pe picioarele ei pana in ambulanta. Analizele efectuate la Piatra Neamt au aratat ca Sabina are pe creier o formatiune cu dimensiunile de 2,3 pe 2,3 cm, diagnosticata initial ca gliom, localizata in centrul motor, in lobul fronto-parietal drept, foarte aproape de centrul vorbirii. Pentru parintii tinerei, ambii medici, a inceput un adevarat calvar si o cursa contra-cronometru in incercarea de a afla ce se intampla cu fiica lor si ce poate fi facut pentru a o salva de pericolul ce planeaza asupra ei.

Vrea sa devina doctor

Analizele sale au fost trimise medicilor de specialitate atat din Romania, cat si din Franta si Israel. Ulterior s-a dovedit ca formatiunea descoperita nu este un gliom, ci o tumora cerebrala, ce nu poate fi extirpata in totalitate prin operatie chirurgicala, fiind nevoie de radioterapie post-operatorie. Deoarece Sabina este ambidextra (se poate folosi cu aceeasi indemanare de ambele maini) si are doi centri ai vorbirii, pentru a afla cat de mult ii poate afecta tumora vorbirea, are nevoie de o analiza numita RMN ambidextru, procedura aflata inca in stadiul experimental in Romania, dar care poate fi facuta in Franta. Cei mai buni specialisti ce pot realiza interventia chirurgicala sunt in Franta, riscurile operatiei fiind foarte mari, doarece tanara ar putea ramane paralizata complet sau chiar si-ar putea pierde viata. Chiar daca operatia va avea succes, chinul nu se va termina pentru Sabina. Deoarece tumoarea nu poate fi extirpata complet, va urma o perioada de tratament prin radioterapie, iar centrul medical care detine dotarea medicala cea mai buna pentru aceasta terapie este in Turcia. In tot acest timp, Sabina a incercat sa isi continuie viata in mod normal, in masura in care acest lucru a fost posibil. A inceput cursurile la Facultatea de Medicina, starea sa de sanatate ramanand stabila cu ajutorul calmantelor, ea fiind supravegheata indeaproape de fratele sau mai mare, Costin, si el student la Medicina, in anul V. Aceasta insa pana pe 22 octombrie, cand, la o luna de la prima criza, au mai avut loc doua. Sabina era la facultate, la un laborator de lucrari practice, cand a facut o noua criza. De aceasta data nu si-a pierdut cunostiinta si a reusit sa nu cada, sprijinindu-se de un coleg, insa din nou i-a amortit jumatatea stanga a corpului. A fost dusa acasa si si-a mai revenit, insa dupa jumatate de ora a facut o noua criza, insotita de un atac de panica. Ulterior, a fost dusa la Piatra Neamt, pentru un control neurologic. Desi Sabina doreste in continuare sa mearga la cursuri, parintii ar vrea sa o tina aproape de ei ca sa o supravegheze. Mama sa este medic de familie in Piatra Neamt, iar tatal sau este tot medic, pensionat pe caz de boala deoarece si-a pierdut vederea inca din anul III al facultatii, ca urmare a unui diabet cronic pe care il are de la varsta de trei ani.

Solidaritate din partea colegilor

Data operatiei va fi stabilita dupa 7 decembrie, dupa ce vor fi realizate toate analizele necesare. Deoarece Romania este stat membru al UE, poate beneficia de toate prestatiile sociale care se furnizeaza pe teritoriul statelor membre, inclusiv in ceea ce priveste asigurarile sociale de sanatate. Astfel, prin completarea formularului E 112 (Atestat privind mentinerea dreptului la prestatiile in curs pentru asigurarea de boala-maternitate), casa de asigurari de sanatate din Romania poate acoperi costul operatiei, cu toate ca aceasta are loc in Franta, si al celor 10 zile de spitalizare necesare interventiei.
Insa CJASS nu acopera si costurile terapiei post-operatorii, care se ridica la 30.000 – 35.000 de euro, nici cele privind cazarea si drumul. Colegii Sabinei, prin intermediul Societatii de Studenti Medicinisti din Iasi (SSMI), au inceput deja o actiune umanitara pentru a o ajuta sa stranga acesti bani. Pentru cei care doresc sa sprijine aceasta actiune umanitara, SSMI pune la dispozitie conturile urmatoare:
RON: RO32BRMA0280029475900000
EUR: RO67BRMA0280029475995400
USD: RO79BRMA0280029475930000
deschise la Banca Romaneasca, sucursala Piatra Neamt.

Advertisements

Posted on October 27, 2009, in All. Bookmark the permalink. 13 Comments.

  1. Sunt socat! Si nu am auzit nimic dea ea cu toate ca sta la 2 blocuri distanta..

  2. La fel de socat am fost si eu aseara. II tin pumnii din tot sufletul…

  3. Doamne, saracuta:( si e atat de draguta si frumoasa…uff…viata asta chiar e urata si chiar iti pune bete in roate:( aiurea:((((

  4. yo zic ca ai prieteni comuni cu ea da nu stii u… 😛 crede-ma ca la fel am ramas si eu knd am aflat acum 2 zile si nu mi-a venit sa cred… adica sabina fata pe care o gaseam aproape in fiecare pauza la liceu in parcare prima desi statea cel mai departe are o tumoare pe creier… da nah… Da Doamne sa iasa ceva la actiunile care s-au demarat…

  5. @Dar3d3vil.. oricum nu e important daca am prieteni comuni sau nu cu ea..

  6. Buna! Sunt Sabina si vroiam sa va multumesc tuturor care ati postat povestea mea pe blog`urile voastre. Eu sunt absolut sigura ca ma voi face bine. Va multumesc din suflet pt ajutorul vostru. Sa va dea Dumnezeu sanatate la toti! Inca odata multumec!

  7. in ce moment se afla..sper ca vom trece si peste asta:(

  8. sincer imi aduc aminte de sabina de cand era pe holurile scolii trei 😦 pacat pentru ce se intampla sa speram ca se poate face ceva si sa treaca cu bine peste tot pace and faith im out

  9. Aurelia Andriescu

    Sabina fi tare!
    Dumnezeu este alaturi de tine iar noi toti te vom ajuta, cum si cat putem.
    Vei invinge boala si vei fi din noi cu zambetul pe buze printre noi. Sa nu-ti pierzi speranta nicio clipa. Noi te iubim si te vom ajuta! Nu te cunosc dar nu are importanta, te iubesc fiindca existi si ma voi alatura celor ce iti intind o mana. Pentru inceput voi face un SOS la toti prietenii mei despre situatia ta. Cred ca va fi un ecou.
    Sanatate, incredere, bucuruie, fericire si speranta!
    Nicoleta Aurelia Andriescu – IASI

  10. Buna,

    Aveti ceva vesti (bune sper!) despre Sabina? Nu gasesc nicio informati actualizata…

  11. Da, acum ceva timp mi-am amintit de Sabina si am decis sa ii trimit un mail, sperand ca asa voi afla ceva (de bine) despre ea. Spre bucuria mea raspunsul a venit foarte repede, iar ceea ce am putut citi in el m-a linistit. Sabina e bine, a trecut printr-o operatie si dupa cum spunea chiar ea ‘s-a recuperat neasteptat de repede si, in sfarsit, duce o viata normala.

    O seara buna!

  1. Pingback: lupta pentru viata. « Camelia13capitanu

  2. Pingback: Sabina.. « blog simplu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: