‘Waiting for Superman’ – sau cum fac americanii campanii

Un lucru pe care l-am admirat dintotdeauna a fost modul în care ştiu americanii să pună piciorul în prag. Cu artificii, mai la vedere sau mai pe ascuns, oamenii ăştia chiar ştiu să umble la psihic.

De exemplu, citeam pe undeva acum mult timp că pe la finalul anilor 80 sistemul de învăţământ american ducea lipsă de copii. Evident, când îţi lipseşte materia primă mecanismul începe să scârţâie şi uşor-uşor să îţi fie aproape imposibil să atragi lumea înapoi în bănci. Copii renunţau la şcoală sau nici măcar nu se oboseau să se apuce de ea. Într-o asemenea situaţie mai marii ţării nu puteau sta cu mâinile în sân. După lungi discuţii s-a ajuns şi la soluţie, una chiar hilară la prima vedere.

Salvarea învăţământului de peste ocean avea să vină de la Hollywood. Cum aşa? Ei bine, cu toţii am auzit de “Saved by the bell” (Salvaţi de clopoţel), de Screech şi de toţi puştanii din serial. Faza e că filmul a fost creeat pentru a le arăta puştilor din state cât de frumos e la şcoală. Şi a mers… cu vârf şi îndesat. Nu vrea să spun vreo prostie, dar ştiu că văzusem tot atunci câteva statistici destul de impresionante.

Revenind la prezent, americanii se pare că se confruntă din nou cu probleme în eficacitatea din învăţământ. De data asta lumea vrea să înveţe, copii/adolescenţii/tinerii sunt ambiţioşi, dar se pare că undeva ceva scârţâie şi toate visele lor devin irealizabile chiar din faşă. No problem, cum ar spune chiar ei. Soluţia vine din trecut. De data asta au pus la cale un documentar siropos, care să dea pe spate şi care să ducă la o mobilizare generală, menită să îndrepte criza, dacă poate fi numită aşa, din timp.

Good job!

Advertisements

Posted on August 24, 2010, in O părere and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Base_Cel_de_pe_urma

    la americanii nu-i problema fiindca isi acopera deficitul intern de creiere >din import-asa cum au facut dintotdeauna

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: