Am fost şi eu la nunta regală

Westminster Abbey, o nuntă regală, Prinţul, Prinţesa, Regina, covorul roşu, caleaşca, cai albi şi negri, Buckingham Palace, scena balconului. Oof, cum sună toate astea.

Am deschis televizorul acum o oră şi ceva şi mi-am dat seama că sunt invitat la nuntă. Câteva priviri aruncate spre monitor şi am căzut puţin pe gânduri: să mă îmbrac sau nu în costum? Nu de alta, dar la ce ţinute aveau domnii prezenţi la Westminster ar cam trebui să îmi fie ruşine că eu mă prezint la un asemenea eveniment în pijamale. Toate cucoanele alea de acolo, pălăriile care mai de care mai fistichii mi-au teleportat gândurile undeva prin 1758. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta şi nimeni nu schiţează niciun gest. Ah, uite-l şi pe David, e prea serios, şi-a tras costum Ralph Lauren şi nu mai bagă lumea în seamă. Şi mă trezesc, ea spune “I will” (asta e de bine). Într-o viaţă viitoare sper să mă nasc într-o familie regală sau măcar într-o familie care este apropiată de o familie regală sau măcar să se îndrăgostească o prinţesă de mine :). Sunt absolut impresionat de tot ceea ce înseamnă regalitate, de toate regulile rămase neatinse de sute de ani şi de privirea Reginei.

Scena balconului”, cât de frumos poate să sune…

P.S. Îmi place să privesc cum se scrie istoria.

P.P.S. S-au sărutat de două ori, acum să ne pregătim de dineu. Eu sunt invitat şi acolo…

Advertisements

Posted on April 29, 2011, in O părere and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 3 Comments.

  1. Impresionant totul, iar acele cadre din catedrala aceea imensă sau cele de la balcon cu toți acei oameni ieșiți în stradă au fost pur și simplu spectaculoase. O doză de normalitate într-o mass-media sufocată de Iri, Moni, Zavo și Pepe.

  2. Subscriu la ce a zis Stefan si mai adaug faptul ca…acum 3 luni eram acolo, chiar in fata balconului unde acum se scrie istoria. Minunat sentiment…

  3. Andi, printesa deja s-a indragostit de tine!Sunt sigura ca stii asta deja:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: