Unguroaicele-s de poveste (I)

Cine s-a simțit vreodată actor într-un film cu proști să ridice două degete sus. Genul ălă de situaţie în care i-ai fi dat regizorului cu scenariul în cap după doar primele două duble. Eu am paţit-o sâmbătă noapte, când m-am trezit la un moment dat uitându-mă în jur după o cameră ascunsă.

Puțin plictisit, dar și dornic să explorez viața nocturnă din Debrecen, îmi fac curaj aproape de ora 12 și mă aventurez în noapte.  Mi se pare extrem de interesant să analizez toate aspectele vieții din locurile în care le vizitez, pentru că, e clar, oamenii se transformă în orice colț al Pământului după ce soarele pleacă la culcare. Pe timp de zi, privirea fixă și mersul înțepat ascunde de cele multe ori caracterul fiecăruia, dar când noaptea își face apariția începe distracția.

Debrecen nu e un oraș foarte mare, așa că nu mi-a luat mai mult de 15 minute să ajung la pas până în centru. Fără să cunosc prea bine zona, m-am dus și eu ca românul acolo unde-s luminile mai frumoase și coada cât mai lungă. Acolo o fi cel mai fain, nu?

Nu fac doi paşi că mă izbesc de-o mare coadă. “E cu bilete”, îmi şoptesc , “Dar cât o costa?”. Pun ochii pe-un tip de vreo 20 de ani, pierce în sprânceană şi îmbrăcat cu cămaşa lu’ ta-su şi i-o bag pe aia clasică: “Do iu spic inglish?”.  Băi omule!! Îmi trânteşte un “Nem” şi-un zâmbet victorios de n-am înţeles nimic. Bufonul îmi întoarce spatele, dar până la urmă mă descurc şi începe explorarea.

Muzica? Un fel de hausarandbihiphop din anii 90, plus nişte ai seu ciupegu şi dansacuduru. Oamenii? Dubioşi, dar dubioşi tare! Tipele parcă erau îmbrăcate ca pentru un concurs de “Miss Piranda”, iar tipii aveau competiţia lor de dansul junglei. Mişcările-s indescriptibile, dar măcar am intrat râzând.

“Şi ce dacă? Beau ceva şi mă car”. La bar mă “bat” cu o tipă cu o engleză aproximativă în căutarea unui Long Island. Nu ştie ce-i ăla şi mă mulţumesc cu nişte suc de portocale cu vodkă. “Pe ce lume trăiesc oamenii ăştia?” şi-ntorc capul spre “ring”.  Pardon, întorc capul fix într-o pereche de sâni. Scanez c-o mişcare de aia de Robocop şi mă dau la o parte, poate stau în drum. Dar nu, blonda cu ochii pe mine…“Ce pisici face asta?”.

Fie vorba între noi socializarea în club e ca şi cum ţi-ai lega şireturile cu mănuşi de box pe mâini. E aiurea şi nu-mi place să agăţ în mediul ăsta. Dar ce să fac acum, dacă domnişoara e cu ochii pe mine n-am să-i spun că eu sunt Amironoaiei din Piatra Neamţ şi nu vorbesc cu gaicile în club.

Eu: “Hey!”

Ea: “Halo!”

Eu: “How are you?”

Ea: “Nzjaeuoyjasdfasfan”

Eu: “?!?!?!? I can’t hear you!”

Ea: “dfjkfdjkxjcjkbckj”

Eu “I’m sorry. I don’t understand a word! You’re speaking hungarian?”

Mda. N-am înţeles un cuvânt, dar discuţia a durat vreo 20 de minute. Eu vorbeam pentru mine, ea pentru ea. Simţeam cum îmi amorţeşte creierul şi cum îmi creşte pulsul. “Nem angolul” (adica nu ştie engleză). Suuuuper. “Şi ce mama mă-si fac eu aici?”. În viaţa nu-i ca-n filmele porno şi după două zâmbete se lasă cu hâţa-hâţa. Nu? Sau…

Sfârşitul primei părţi

PARTEA A DOUA

PARTEA A TREIA

Advertisements

Posted on February 20, 2012, in Călătorii, Stories and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 13 Comments.

  1. Nu esti singurul care a patit asta..Daca te duci in Bratislava, e la fel si acolo..Diferenta e ca ca am avut curajul sa ma duc la toaleta, unde se regulau doi sub privirile altor 4-5 insi :))

  2. Mircea, insinuezi ceva? :))
    Anndy, in baile de aici e atmosfera de liceu. Daca ai sa citesti si continuarea ai sa vezi de ce 😀

  3. Imi place articolul tau, are mult umor si culoare.

    Desi sunt romanca 100%, aceste cuvinte mi se par un pic prea dure pentru maghiari. Sunt convinsa de faptul ca nu asta era intentia ta, dar iti respect cuvintele de mai sus.

    Nu le iau nicideum apararea, maghiarii sunt intr-adevar un pic “altfel” … ciudati … reci … multi ranchiunosi inca pe romani, iar in proportie de 70% multi nu au treaba cu stilul vestimentar in … “limitele bunului simt” sau cel putin sa se incadreze in normalitate.

    Astept cu mare interes partea a doua 🙂

    PS. Aceasta este pur si simplu opinia mea, nicidecum generalitati. Iti respect viziunea, Andi, si felicitari pentru unghiul de abordare 🙂

    Te imbratisez cu drag de la Debrecen, micut moldovean! 🙂

  4. Multumesc pentru aprecieri si pentru faptul ca ai inteles ca nu mi-am facut un scop din a-i denigra pe unguri. Pana la urma e doar povestea unei seri, dar, asa cum ai spus si tu, vecinii nostri au intradevar cam multe hibe.

    Te pup!

  5. Comentariu decent :)) Il accept :)) Nu ti-e dor de Debrecen? :))

    PS. Nu ii denigrezi spunandu-le deja “unguri” ? :)) Hai cu povestea, sunt tare curioasa daca si-a facut loc vreo cuconita in sederea ta pe meleaguri straine :))

    Te pupa Niki! :))))))))))

  6. N-am cum sa-i denigrez ca-mi sunt simpatici, la fel cum imi este si Niki :))
    Va pup!

  7. Sziasztok! Puszi! 😀

  1. Pingback: Cerşetorul american « Andi Amironoaiei

  2. Pingback: Unguroaicele-s de poveste (II) « Andi Amironoaiei

  3. Pingback: Unguroaicele-s de poveste (III) « Andi Amironoaiei

  4. Pingback: Cât de simplu e să fii om! | Andi Amironoaiei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: