Cum am ajuns să urăsc planurile

Știu că mă repet, dar e al naibii de mișto să inspectezi orașele noaptea. Mămicile și tăticii dorm. Pe stradă ești doar tu. Doar tu, câțiva câini vagabonzi și niște taximetriști. Subsemnatul are o mare pasiune pentru mersul pe mijlocul străzii. Mă atrage linia aia mai ceva decât un grup de gagici faine. Îmi place să o iau la pas noaptea pe bulevarde, să privesc clădirile în timp ce ascult vântul. Dar nu mă pot mulțumi cu atât pentru că, oricât de tare mi-ar plăcea să admir orașul cum doarme, asta nu mă va satisface niciodată cum trebuie. Am nevoie și de agitație, vreau să văd oamenii, fie ei veseli sau triști, simpatici sau penibili.

Tîrgu-Jiu, două mii și ceva.

Mă, o primă vizită în orașul lui Brâncuși trebuie să însemne ceva. N-ai cum să rămâi indiferent atunci când ajungi în locul în care s-a născut unul din cei mai mari artiști ai lumii. Nu-mi imaginez cum ar putea merge cineva acolo fără să treacă pe sub Poarta Sărutului, fără să se așeze puțin pe un scaun de la Masa Tăcerii sau să se holbeze preț de câteva secunde la Coloana Infinitului. Pur și simplu n-ai cum sa eviți ritualul ăsta. Până la urmă prin asta trăiește Tîrgu-Jiu. Or fi având ei acolo nu știu ce mine sau o piață centrală destul de frumos organizată, dar nimic nu va putea să depășească notorietatea lui Brâncuși. N-am făcut excepție și-am bifat întregul traseu turistic. Așa.. Ce facem mai departe? De atunci mereu am încercat să evit întrebarea asta, de teamă să nu o pățesc ca acolo.

Sâmbătă, puțin trecut de ora 22.

Multe din locurile pe care le-am vizitat au fost în interes de serviciu, dar asta nu a însemnat niciodată că nu mi-am făcut timp să cunosc cât de cât așezările. La fel și acum, muncă și apoi distracție. Alături de mine, un coleg cu ceva cunoștințe legate de Tîrgu-Jiu. Perfect. Ne putem puțin face de cap, nu? “Mmmm… Nu prea”’. Gândurile ce ne străpungeau mințile nu erau deloc războinice. Eu băiat cu obligații, plus un nivel de energie destul de afectat de un drum cu un tren de pe vremea (atmosferă ruptă bucățică aș putea spune) lui ”’Nea Mărin Miliardarul’, așa că pretenții prea mari nu prea aveam.

“Cică-i un club fain lângă stadion. Sper să nu mă-nșele memoria, dar Caractere se numește”. Calculele erau simple. E week-end și toată lumea își cam scoate fundul în oraș, iar unde-i hărmălaia mai mare, hop și noi.

Cum am întrat pentru prima data într-un club de striptease

Am stat fix 15 minute, timp în care am încercat să beau o bere. Venisem să privesc, să ma amuz, să rămân impresionat, dar fără material de studiu ce sa fac? La 12 noaptea, doisprezece oameni erau în singurul club din Târgu-Jiu. Doi barmani, două chelnerițe, un DJ, trei bodyguarzi, doi clienți, eu și colegul meu. “Nu, nu, nu și iar nu! Nu pot sta aici! Hai în altă parte”. Mai mult decât am stat acolo ne-a luat să găsim un alt loc, în care să reușim cu adevărat să bem o bere. Taximetriștii se uitau la noi de parcă le-am fi cerut de pomană, trecătorii ridicau din umeri, noroc că “”parcă era mai era ceva puțin mai încolo”. Da, da. Mai era. Mai era un club de striptease.

Știi senzația aia pe care o ai în momentul în care cumperi pentru prima dată prezervative? Aia de te face să te uiți în stânga și în dreapta să verifici că nu te vede nimeni. Ei, uite așa am intrat eu. Capul plecat, pas săltat și mai aveam puțin și ziceam și sărutmâna. Alternative nu mai erau așa că hai să bem totusi o bere. M-am simțit ca la școală, atunci când mă ascundeam în ultima bancă să nu mă vadă învățătoare și să mă scoată la tablă. De grăbit nu m-am grăbit, dar nici nu m-am obișnuit cu “ambientul”. Era genul de loc pe care tot îl vizitam mai devreme sau mai târziu, dar parcă totuși nu-mi doream să se întâmple în seara aceea.

Noi am plecat spre Hotel după maximum jumătate de oră de stat în barul respectiv. După o seară în care mai mult am fost în căutarea unui loc în care să ne relaxăm, replica de final a “barmaniței” a fost de neprețuit:

“Dar nu plecaaaați. Că fetele mai dansează…”

De atunci am evitat planurile. Sunt așa de mișto lucrurile făcute sponant, de-mi vine să mă întreb de ce naiba mai avem nevoie de planuri. Mă rog… Fetele or mai dansa și acum?

Advertisements

Posted on February 26, 2012, in Călătorii, Stories and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. Eu stiu un loc unde danseaza non-stop :))

    Hai ca glumesc! Frumos articol, dar si oras :))

  2. Fara dedicatie, dar stii melodia aia: “I know a place, where you should go… in my bedroom” :)) Te pup!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: