O blondă cu personalitate (II)

Tot jocul ăla al privirilor, trebuie să recunosc, că m-a cam agitat. Tipa avea nişte ochi mari şi expresivi. Era genul ăla de privire care te interesează, iar o femeie ştie mereu cum să profite de un astfel de avantaj.

După tot episodul cu zâmbetul fals totul putea să se termine. Din punctul meu de vedere era gata. Ea deja mă privea cu ceva dispreţ, dar totul până când m-a atins pe umăr.

“Da! Ce s-a întâmplat?”

În momentul în care atenţionezi pe cineva, în felul în care a făcut-o ea, ar trebui să dai şi un răspuns în momentul în care ţi se cer explicaţii. Dar ea stătea acolo privindu-mă cu ochii aceia mari.

“Ce e?”, o întreb încă o dată, cu un ton ceva mai iritat. Rezultatul e însă acelaşi, domnişoara m-a fixat cu privirea. De data asta privirea parcă nu mai e la fel de “tentantă”,  ci începea să semene cu un pistol de cuie. Dacă aş fi fost mai aproape de un perete, cu siguranţă m-ar fi atârnat mai ceva ca pe un tablou.

Începe într-un final să-mi vorbească, dar, aşa cum mă aşteptam, în loc de cuvinte, pe gură, ies flăcări: “Cum să spui că zâmbesc fals? Toţi prietenii mei mă laudă că sunt mereu veselă şi că zâmbesc foarte frumos şi tu spui că zâmbesc fals?? Să ştii că m-ai supărat”.

E momentul pentru pasul doi, zâmbesc şi întind mâna.

“Hai uită. Facem aşa, eu sunt Andi!”, şi a funcţionat. Zâmbetul ei drăguţ şi-a făcut din nou apariţia şi, bonus, a început să-şi muşte buzele.

E născută la Chişinău şi are o atracţie pentru Peşti, ăia din zodiac, nu cei de pe centură. E puţin ameţită, dar reuşeşte să înşire ideile destul de drăguţ. Se bâlbâie de câteva ori şi înţeleg că un tip din dreapta noastră e prietenul ei.

“Asta nu-i a bună. Nu mi-aş dori niciun racheţ pe cap la ora asta” şi în timp ce zâmbeam analizam toate locurile prin care aş ptuea să fug.

“Mă scuzi, am zis greşit. E un amic”, se corectează destul de târziu. Dar ca să mă asigur insist: “Pai şi prietenul tău unde e?”. Zâmbeşte, îşi muşcă buza de jos şi zice: “În seara asta mă distrez. Sunt singură aici, nu?”

Hai nu mă înnebuni. Şi eu care credeam că mişcările alea din fund, cu care îmi atrăsese atenţia de nu ştiu câte ori sunt de la o probă de admitere la o Mânăstire de Maici. A continuat să dansese la fel de lasciv, a zâmbit la fel de mult şi-a muşcat buza de jos încontinuu, dar când am întrebat-o dacă vrea să plecăm de acolo mi-a trântit-o pe aia clasică: “Mă trezesc devreme. Muncesc, nu mai stau mult nici aici”.

Am încercat şi a doua variantă să văd dacă îmi dă un “şut în fund” cu adevărat, dacă încearcă să-mi plătească replica referitoare la zâmbetul ei. “Atunci dă-mi numărul tău de telefon. Poate mai vorbim”.

Cred că i-am reţinut numărul de telefon în 5 secunde. Atât de simplu, o succesiune de cifre pe care le-ai fi învăţat foarte rapid. “E clar, a scris la întâmplare”.

A doua zi i-am dat mesaj şi surprinzător chiar a răspuns. Ieri, chiar dacă abia ne auzeam în gălăgia aia, a ţinut minte să-mi spună “La mulţi ani!”.

Sfârşit

Advertisements

Posted on March 4, 2012, in Stories and tagged , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. la kt d comic a inceput asa banal s.a terminat:(:-s :))

  2. Asta-i povestea, ce sa-i fac? Urmatoarea sper sa fie mai funny 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: