Mesajul de după miezul nopţii

Pe cuvântul meu de moldovean că nu sunt misogin. Îmi plac femeile de mor şi asta nu e o declaraţie cu tentă sexuală. N-am să trimit femeia în bucătărie, ci poate doar am să o chem după mine. Femeia nu trebuie să fie gospodină în casă, mă scuzaţi, curvă în pat şi doamnă pe stradă. Nu, femeia trebuie să fie feminină. Punct.

Oricât de mult m-aş feri de aglomeraţia de idei preconcepute, nu am cum să observ un lucru. Anumite situaţii le sunt destinate exclusiv tipilor. De ce? Pentru că în cazul în care ele se băgă într-un joc pe care nu îl cunosc, e foarte posibil să iasă nasol.

Noi, băieţii/bărbaţii avem un obicei tare dubios în momentul în care în pahare se prea multe grade. Cu cât ne îmbibăm mai mult în licori înşelătoare şi cu cât orele devin mai mici, spiritul ne este posedat de un El.

Ne mănâncă tălpile şi mişcarea e previzibilă. Mâna dreaptă îşi face drum către buzunar, apucă telefonul şi hop în agendă, dominaţi fiind de responsabilitatea zero. În agenda oricărui tip există un fel de ierarhie virtuală cu tipe pe care POŢI sau NU POŢI să le suni după trei, patru dimineaţa. Dacă-ţi răspund sau nu la mesaj/telefon ţine deja de noroc, simpatii şi stare de spirit, important e doar să încerci.

Ok, am făcut, facem şi cu siguranţă o vom mai face. Cât de des nu prea contează, dar mai devreme sau mai târziu i se va întâmpla oricui. E o lege nescrisă prin care acest gest scuză penibilitatea momentului. În plus, ca să te bagi într-o astfel de situaţie trebuie să stăpâneşti foarte bine arta de a trezi pe cineva din somn. Nu ai încredere în puterile tale, mai bine rămâi după cortină.

Mă rog, când în atac se află o EA, situaţia e de-a dreptul amuzantă. Când un tip sună dimineaţa o tipă, el îşi cunoaşte foarte bine intenţiile, fie ele mai mult sau mai puţin paşnice. Ea e nesigură de cele mai multe ori.

Miercuri, puţin trecut peste ora 3 dimineaţa. Telefonul sună a SMS.

“Ce faci?”

Cum adică “Ce faci?”?!?!. Bat covoarele… Ce aş putea face la ora aia? Şi oricum nu contează, revin la ce am zis mai sus, pentru că un mesaj în noapte pur şi simplu nu poate să conţină replica asta. Sunt prea obosit şi adorm.

Joi noapte, aceeaşi oră.

“Dormi?”

Abordarea e puţin schimbată, dar parcă tot nu e bine. Ori nu sunt atras eu de astfel de situaţii, ori chiar nu e modul cel mai bun de a fi trezit din somn. De data asta răspund.

“Da. Tu ce faci?”

“Uite mă plictisesc. Doar am vrut să văd ce faci…” . Şi revenim la situaţia iniţială.

Ce s-a întâmplat mai de parte nu contează, pentru că morala e alta. Fetelor, ăsta nu e jocul vostru. Fiţi feminine. V-am pupat!

Advertisements

Posted on March 12, 2012, in O părere, Stories and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. cat de des patesti ? mai nou tie iti place sa trezesti lumea la ore…matinale!

  2. E un obicei vechi, trebuie sa echilibrez cumva balanta :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: