Până la urmă ce e bucuria?

Și-ar fi dorit cu siguranță să poate alerga nestingheriți în fața blocului sau să meargă la școală ca orice copil normal. Și-ar fi dorit să se poată piardă în mulțime, fără să atragă măcar o privire plină de compasiune. Dar faptul că sunt puțin diferiți nu le îngreunează drumul spre fericire, ci chiar îl scurtează. Vorbesc despre copii, oamenii cu Sindrom Down, cei pe care i-ai văzut de atâtea ori pe stradă, dar nu ți-ai imaginat vreodată ce se poate afla în sufletul lor.

Miercuri, am participat la Ziua Mondială a Sindromului Down, eveniment organizat de Asociația Down București și, cu toată sinceritatea, trebuie să recunosc cât de copleșit m-am simțit. De puține ori în viață m-am simțit atât de dominat de atmosfera unei împrejurări. A fost momentul în care am simțit nevoia să mă opresc și să îmi reconsider poziția în societate, pe Pământ. Sinceritatea pe care o emanau acei copii e copleșitoare, dragostea cu care își privesc prietenii, părinții, însoțitorii e aproape imposibil de priceput.

Foarte probabil, noi, cei care ne considerăm normali, nu vom reuși să atingem acel nivel de simplitate, care face viața cu adevărat frumoasă. Cei afectați de sindromul Down, nu pot trăi viața așa cum o percepem noi, dar, cu siguranță, știu cum e să te bucuri și să iubești cu adevărat.

Felicitări ADB!

Fotografii de la eveniment, găsiți AICI!

Advertisements

Posted on March 27, 2012, in Evenimente, O părere and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: