Povestea unor tocuri cu personalitate

Îi explicam acum câteva zile unei prietene cât de mult le apreciez pe tipele care ştiu să meargă pe tocuri. Pentru mine tot procesul acesta e ca un carusel, niciodată nu ştii la ce să te aştepţi şi chiar dacă observi că urmează o groapă, poţi avea în orice moment parte de o surpriză. Ea întărea ideaa cu o vorbă de duh: “mersul pe tocuri e o adevărată artă”. Aşa şi este.

Vremea în Bucureşti a revenit la normal şi mostra de vară de care am avut parte până de curând a fugit. Vântul bate aproape la orice oră, dar ţinutele fetelor au rămas pentru temperaturi de 20+. Oricum ar fi, tocurile sunt prezente indiferent de condiţiile meteorologice, dar atunci când în pachet intră şi o fustă foarte scurtă şi strâmtă, am impresia că misiunea devine ceva mai dificilă pentru domnişoare. De fapt nu am niciun dubiu şi m-am convins ieri de asta…

În general un drum până la magazin nu îţi poate schimba viaţa decât în filme. Ce ar putea să se întâmple atât de semnificativ încât să rămâi marcat de expediţia ta? Ce? Hai că vă zic eu una tare…

De data asta am hotărât să găsesc aproape cel mai lung drum până la supermarket. În mod normal, din momentul în care ies pe uşă, dau o tură de magazin, stau la coadă şi până revin în casă, nu trec decât maxim 20 de minute. Ieri, am luat-o pe ocolite, puţin printr-un parc, cu gândul să respir nişte aer curat. O plimbare din asta, devine mişto când peisajul e colorat de o prezenţă feminină. Doar observând o domnişoară drăguţă te încarci cu energie pozitivă. Ies din parc şi o văd pe ea. O brunetă foarte drăguţă, cu forme bine conturate, tocuri foarte mari şi fustă scurtă. Ce să mai, o tipă sofisticată.

Nu ştiu cum percep ele privirile încrucişate pe stradă, dar mie chiar mi se par nişte gesturi foarte drăguţe. Bine, atât timp cât în conversaţia vizuală nu îşi bagă nasul şi-un ‘ce faci pisi?’. O analizez din cap până în picioare cu mişcări de Robocop şi mă observă. Foarte drăguţ, răspunde cu un fel de surâs şi-şi mută privirea. Mă uit la ea în continuare, la fel de insistent, şi mă observă din nou. Zâmbeşte, dar de data asta doar pe jumătate şi o pierd din raza vizuală…

De la început am văzut că tocurile pe care încearcă să meargă sunt puţin cam mari. Mersul ei aducea cu a unui circar căţărat pe catalige, semn că nu e tocmai pricepută la disciplina asta. Dar era draguţă. Nu la fel o pot caracteriza şi mai departe pentru că, după cum spuneam, am pierdut-o din ochi. Frumoasa domnişoară aterizase în poziţia aia de i se zice uneori capră. Nu părea incomodată de noua postură, ci mai degrabă de mine. M-a lovit cu două priviri, eu m-am înecat cu un râs de om prost, dar am păşit imediat spre ea cu mâna întinsă.

“Lasă-mă, te rog, să te ajut…”

Sfârşitul primei părţi

Partea a doua

Advertisements

Posted on March 30, 2012, in Stories and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: