O poveste #priNeamt

Bunica îmi spunea în copilările că inimile oamenilor puternici bat în același timp. E nevoie de o frecvență comună pentru zambete și păreri sincronizate.

Am fost #priNeamt și am avertizat foarte clar că se vor întâmpla lucruri faine. N-aveam cum să greșesc. Sunt născut în Piatra Neamț, am crescut cu drumuri spre Lacul Roșu, plimbări cu vaporul la Barajul Bicaz sau cu excursii la Cetatea Neamțului. În plus, știam cu cât suflet s-a născut și dezvoltat proiectul. Am văzut stropi de sudoare și grimase. Doar că am greșit. A fost mult, mult peste așteptări.

Am cunoscut oameni frumoși, puternici, încrezători. O gașcă de păreri diferite și de oameni în stare să zâmbească și după 48 de ore de maraton #priNeamt. Cine să-l uite pe Toma cum vâslea în cerc, ori lampioanele de pe baraj. Ne-am îndrăgostit cu toții de herghelia de la Dumbrava (apropo, 10 lei=20 de minute de călărit. E un preț senzațional!!!). Totul îmbogățit cu ceva miros de plăcinte proaspete. Da, da în Moldova se mănâncă bine și toți au simțit asta din plin.

Două zile pe care le-aș fi regret dacă nu participam, chiar dacă n-aș fi știut de #priNeamt. Au fost două zile în care mi-am dat seama că da, omul sfințește locul și că pasiunile îți pot lumina viața indiferent de ce vârstă ai.

#Știați că în curând Turnul lui Ștefan din Curtea Domnească din Piatra Neamț, va fi deschis în curând publicului?

#În Timișești, toți l-am privit cu gura căscată pe Ion Albu, cel mai priceput meșter în măști pentru urători.

#Doamna Ionela Lungu, din Humulești, ne-a introdus fără să ne dăm seama în atmosfera poveștilor lui Ion Creangă.

#În Bălțătești, am admirat-o pe doamna Rodica Ciocârtău și războaiele sale de țesut.

#priNeamț a fost un eveniment sustinut de Primaria Piatra NeamțCentral Plaza HotelPetromCosmote, Noroc si Autonom.

N-am uitat nici de Conferința de Marketing Online în Turism.  Alex și Dragoș au făcut live blogging de acolo. La fel, fotografii de #priNeamt găsiți la Dragoș (prima zi și a doua zi) și Alex.

“Vinovați” pentru toată nebunia sunt Alex și Toma. Jos pălăria, prieteni!

Au mai scris despre #priNeamt

Adrian Ciubotaru – Un week-end #priNeamt

Alex Dima – #priNeamt, un tur deosebit!

Alex Filip – (Turistu) – Un weekend minunat #priNeamt

Alexandru Ciucă (Hoinaru) – Where people make the difference

Ancuţa Lebăda – #priNeamt, ziua I#prinNeamt, ziua II

Andra Zaharia – Ce poti face #priNeamt

Andrei Dobra (Makavelis) – Neamţ – despre oameni şi locuri #priNeamt

Anne-Marie Chelariu – (The Anne-Marie) – Turist in orasul meu (Partea I)

Cristian China-Birta (Chinezu) – Hai să vă spun ce face un blogger #prinorasulmeu. Caz concret: #PriNeamt

Cristina Chipurici (Pyuric) – Un weekend de vis #priNeamt

Cezar Dumitru (Imperatortravel) – Prin Neamt, in mijloc de septembrie. Partea 1.

Denisa Bârgău (Denisuca) – Un weekend plin, in judetul Neamt

Diana Ribana – Piatra Neamt – un loc plin de traditie si peisaje incantatoare! partea 1

Dragoş Asaftei: Dupa prima zi #priNeamtA doua zi de poveste de #priNeamt

Elena Cîrîc (Blog Paravion) –  Nemţenii’s mândri de judeţul lor şi au şi de ce,

Gabriel Oana (Gaben) – priNeamt – vlog

Miruna Siminel (Şi blondele gândesc) – #priNeamt in poze

Monica Jitariuc (Lost & Found Desk) – Prin Neamt sau cum am fost io miniblogger

Oltea Zambori (Nebuloasa) – Pipirig – sat de povesteOmul sfinteste locul – partea a doua

Roxana Farca (Lumea Mare) – Meşteşuguri pe cale de dispariţie? Depinde şi de noi…

Tudor Popa (CeMerita) – De ce să vizitezi Neamţul?

Posted on September 18, 2012, in Uncategorized and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. 4 Comments.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: