Şi visele se sparg

IMAG1395_1E povestea mea. E povestea noastră a celor care ne-am lăsat ani buni în faţa unor tastaturi prăfuite, în ploaie, în frig sau la 40 de grade Celsius. Noi cei care ne-am căsătorit de tineri fără să ne fi pus în genunchi. Ne-a pus el, ziarul şi zâmbetul de a doua zi de dimineaţa. Puneai mâna pe el şi îţi citeai numele pe prima, a şaptea sau ultima pagină. Acum s-a dus. Şi-a strâns literele, şi-a tras paginile şi a plecat într-o lume mai bună.

Povestea mea începe în 1997. O toamnă frumoasă. Aveau să fie multe la fel de atunci, dar ea a avut ceva special. Era toamna în care mă trezeam pentru prima dată de dimineaţă pentru a merge la şcoală. Cu şapcă şi ghiozdan Chicago Bulls, m-am strecurat prin toată nebunia. Am zâmbit şi m-am aşezat în prima bancă de pe rândul din mijloc. Nu ştiam exact ce caut acolo, nu ştiam de ce toată lumea e aşa agitată şi de ce nu pot ieşi afară să joc fotbal. Aveam să aflu 12 ani mai târziu că ştiam foarte bine. Într-o vară călduroasă, în prima vacanţă de student. M-am întâlnit atunci cu o doamnă blondă, dar peste care trecuseră evident anii. Era învăţătoarea care mă lua de perciuni de fiecare dată când mă certa că scriu urât. M-a întrebat ce fac. I-am spus că sunt student şi că scriu în ProSport… A fost momentul în care lumea s-a oprit în jurul ei. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept şi mi-a amintit, cu vocea tremurândă, că în prima zi de şcoală, atunci când ne-a întrebat clasicul “ce vrei să te faci când ai să fii mare” i-am răspuns fără să stau să mâ gândesc: “Să scriu la ProSport şi să fiu comentator sportiv”.

PhotoGrid_1386512969633

Uitasem, evident. Mi-am amintit atunci dimineţile în care renunţam la banii pentru doi covrigi pentru a cumpăra ProSport-ul. Mi-am amintit de orele în care mă ascundeam sub bancă să-l citesc.

Aveam să stau mai bine de trei ani în redacţia ProSport. Era un vis împlinit. A fost locul în care am învăţat tot ce sunt acum. Am cunoscut oameni care mi-au schimbat destinul, care mi-au schimbat viitorul. M-au schimbat pe mine. Nopţi dormite pe drum în maşină. Degete degerate pe stadioane. Nervi, zâmbete, aplauze şi ironii. Toate nu mai contau dimineaţa când puneam mâna pe ziar şi zâmbeam mândru că undeva acolo scrie cu un font de 18 “Alex Amironoaiei”.De orele în care stăteam şi decupam fotografii şi articole cu Rapid, din ProSport, şi mai apoi le lipeam tacticos într-un caiet.

Acum s-a dus. ProSport-ul pe care l-am visat şi iubit eu a murit. S-a dus. Şi-a strâns literele, şi-a tras paginile şi a plecat într-o lume mai bună. Rămân doar amintirile şi câteva sute de ziare.

Adio, dar rămâi, online, cu bine!

Advertisements

Posted on December 8, 2013, in Stories and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: