Category Archives: All

‘El Clasico’ via Toma

Invitaţia a venit de la Manly.ro via Toma, berea de la Heineken, iar pizza de la Trenta. La pauză am citit Zile şi Nopţi. Pauză? A, nu v-am spus. Sony ne-a delectat cu al patrulea “El Clasico” din 2011.  Şi nu orice fel de “El Clasico”, am avut parte de unul HD. Nu-i aşa că deja vă vine să vă băgaţi şi voi pe lângă al meu Toma?

Meciul. Cum ar spune marele Ilie Dumitrescu, am văzut o aglomerare de mari jucători.  “Pedros” (cititat din Ilie) a făcut 1-0, Marcelo, 1-1. Barcelona în finală.

Finala. Toată plăcerea cu care am urmărit Tiki-Taka lui Guardiola în acest sezon se opreşte odată cu meciul cu Real Madrid. Sunt fan Manchester United de prin 97-98, aşa că toate gândurile bune se îndreaptă către Sir Alex Ferguson.

Dacă vreţi să vedeţi cum ne-am distrat intraţi aici

Advertisements

American Dream

Mereu am fost impresionat de poveştile cu iz de “American dream”. Aroma aia de film hollywoodian colorează parcă altfel reuşitele unora. Uite, la fel e şi cu Greyson Michael Chance, un puşti de 12 ani care peste noapte a devenit celebru. Atenţie, a nu se înţele din “peste noapte” că nu merită, ba din contră. Ce mă impresionează ca pe un puştan e drumul lui spre succes. Gagiul cântă la pian, cu vocea şi compune. A început cu două melodii ( 1 ) ( 2 ) producţie personală, dar succesul nu a unul chiar de notat. Partea frumoasă a venit după un concurs la şcoala unde învaţă, acolo unde a interpretat binecunoscuta melodie Paparazzi (Lady Gaga). Şi de aici youtoube-ul şi-a făcut treaba, cu o voce super super frumoasă a atras vreo şase milioane de vizualizări….

Şi pentru că poveştille americanilor au ceva aparte, micul Greyson a fost invitat la doar câteva zile la un show celebru în state, Ellen DeGeneres Show, şi aşa începe o nouă poveste de sucees de tip american.

Povestea poate e cunoscută deja, dar mă gândeam cum e la noi. Românii urcă pe youtube clipuleţe “haioase”, bătăi şi tot felul de tâmpenii (cu siguranţă şi americanii fac asta) şi printre ele se pierd cu siguranţă lucrurile cu adevărat interesante. Oare când am să văd pe cineva care ajunge cunoscut în România de pe youtube? A, cunoscut în sensul bun, nu ca o non-valoare “amuzantă”.

Se poate şi altfel

  • E greu de explicat de ce nu am mai scris şi parcă am avut de prea multe ori replici de genul “M-am întors”, “De data asta am să fac”, “Guess who`s back” şi mai ştiu eu ce. Nu, de data asta nu mai e aşa. Pur şi simplu mi-e dor să scriu, mi-e dor să stau în faţa monitorului şi să spun liber ce îmi trece prin cap şi îmi doresc enorm să îmi îndeplinesc promisiunea pe care mi-am  făcut-o acum câteva minute şi să scriu constant.

Viaţa departe de casă te schimbă fără să îţi dai seama. Îţi schimbă viziunea despre viaţă, îţi schimbă până şi cele mai stupide obiceiuri, îţi schimbă gusturile şi, după caz, te maturizează puţin cam repede. Nu despre cum s-a maturizat Andi vreau să vorbesc, ci despre cum am rămas uimit de anumite lucuri din jurul meu.

Faptul că m-am născut într-un oraş micuţ şi ferit de tot ceea ce înseamnă societate de tip “junglă”, a fost parcă un dar, unul care mi-a dat puterea de a observa lucrurile care merită a fi văzute cu un ochi mai agil decât al multora.

Acolo unde pentru mine mereu va însemna “acasă”, timpul curge extrem de încet, iar oamenii sunt cu siguranţă mai calmi şi mai dedicaţi lor decât în Bucureşti. Dar ce se întâmplă oameni din diferite colţuri ale ţărişoarei ajung în capitală? Oameni ca şi mine, oameni care nu sunt de acord să aştepte trecerea timpului cu ochii închişi.

Eu nu credeam că în ziua de astăzi oamenii, mult prea stresaţi de cotidian, de “orare” şi rutină mai au timp şi pentru suflet, pentru relaxare în adevăratul sens al cuvântului. Spiritul social mi se părea o utopie în adevăratul sens al cuvântului, dar am greşit. Până şi eu mă simţeam blocat de societate, dar mereu m-am gândit că putem schimba ceva putem face şi altceva decât a te duce la şcoală/facultate/serviciu. Şi, spre surprinderea mea am văzut oamenii care chiar iau atitudine. Bravo!

Pur şi simplu îmi plac oamenii care îmi dau peste nas şi mă fac să îmi schimb câte puţin părerea despre lumea în care trăim. Eu unul nu vreau să devin un roboţel capitalist.

%d bloggers like this: