Category Archives: O părere

Cât te costă să fii om?!

Opt dimineaţă. Alarma sună din nou. Strâmbi din nas şi te întorci pe partea cealaltă. După încă ceva minute de leneveală te dai în sfârşit jos din pat. Te uiţi în oglindă şi începi să te plângi de viaţa ta grea. Ţi-ai dori să nu mai fie nevoie să munceşti sau să te duci la facultate. Ţi-ai dori să nu mai fie nevoie să te trezeşi dis-de-dimineaţă şi nici să circuli cu metroul.

Te îmbraci şi ieşi în lume. La semafor zâmbete şi riduri, miros de motorină şi înjurături. Şi din nou începi să te întrebi ce cauţi în ţara asta. Nu-ţi place cum ţi-ai călcat blugii şi nici că pantofii par cam prăfuiţi. Din nou ai uitat să te bărbiereşti, dar măcar ţi-ai amintit să-ţi pui ceasul la mână.

Seara ajungi acasă şi te plângi imediat cum ai ocazia că te doare capul simţi că mori. Iei o pastilă şi te culci. A doua zi o iei de la capăt.

Te-ai gândit vreodată cum ar fi ca somnul să nu-ţi rezolve mare parte din probleme? Te-ai gândit dacă tricoul tău şifonat e doar un detaliu irelevant?

Cum ar fi dacă după o zi în care te-ai plâns de cele mai stupide lucruri, te-ai aşeza pe un pat cu lenjerie de un alb imaculat, într-o cameră cu pereţi de un alb imaculat şi în faţa ta se va opri un domn îmbrăcat într-un halat de un alb imaculat: “Sunteţi bolnav de leucemie. Ne pare rău!” Read the rest of this entry

Advertisements

Până la urmă ce e bucuria?

Și-ar fi dorit cu siguranță să poate alerga nestingheriți în fața blocului sau să meargă la școală ca orice copil normal. Și-ar fi dorit să se poată piardă în mulțime, fără să atragă măcar o privire plină de compasiune. Dar faptul că sunt puțin diferiți nu le îngreunează drumul spre fericire, ci chiar îl scurtează. Vorbesc despre copii, oamenii cu Sindrom Down, cei pe care i-ai văzut de atâtea ori pe stradă, dar nu ți-ai imaginat vreodată ce se poate afla în sufletul lor.

Miercuri, am participat la Ziua Mondială a Sindromului Down, eveniment organizat de Asociația Down București și, cu toată sinceritatea, trebuie să recunosc cât de copleșit m-am simțit. De puține ori în viață m-am simțit atât de dominat de atmosfera unei împrejurări. A fost momentul în care am simțit nevoia să mă opresc și să îmi reconsider poziția în societate, pe Pământ. Sinceritatea pe care o emanau acei copii e copleșitoare, dragostea cu care își privesc prietenii, părinții, însoțitorii e aproape imposibil de priceput.

Foarte probabil, noi, cei care ne considerăm normali, nu vom reuși să atingem acel nivel de simplitate, care face viața cu adevărat frumoasă. Cei afectați de sindromul Down, nu pot trăi viața așa cum o percepem noi, dar, cu siguranță, știu cum e să te bucuri și să iubești cu adevărat.

Felicitări ADB!

Fotografii de la eveniment, găsiți AICI!

Mesajul de după miezul nopţii

Pe cuvântul meu de moldovean că nu sunt misogin. Îmi plac femeile de mor şi asta nu e o declaraţie cu tentă sexuală. N-am să trimit femeia în bucătărie, ci poate doar am să o chem după mine. Femeia nu trebuie să fie gospodină în casă, mă scuzaţi, curvă în pat şi doamnă pe stradă. Nu, femeia trebuie să fie feminină. Punct.

Oricât de mult m-aş feri de aglomeraţia de idei preconcepute, nu am cum să observ un lucru. Anumite situaţii le sunt destinate exclusiv tipilor. De ce? Pentru că în cazul în care ele se băgă într-un joc pe care nu îl cunosc, e foarte posibil să iasă nasol.

Noi, băieţii/bărbaţii avem un obicei tare dubios în momentul în care în pahare se prea multe grade. Cu cât ne îmbibăm mai mult în licori înşelătoare şi cu cât orele devin mai mici, spiritul ne este posedat de un El. Read the rest of this entry

%d bloggers like this: