Category Archives: Sport

Iarba şi OLAndezii

La “Revoluţie” nu s-au tăiat bilete, dar nici aşa nu s-au strâns 50.000 de românaşi, cam câţi au venit aseară cu gura căscată şi urechile acoperite pe Naţional Arena. Iarna-i încă grea, omătu-i mare pe bulevarde, dar avem “iarbă neaşteptat de bună”, cum aflăm din comentariu încă din primele minute ale meciului.

Care meci?  Steaua cu Twente. Veselie mare, popcorn, înjurături (că doar aşa-i frumos), numai că la fotbal nu e ca-n viaţă: dacă auzi un “Ola”, nu înseamnă că ai agăţat o spanioloaică. Ola al lor nu-i rudă nici cu Messi, nici cu Xavi, dar îi face un Pasodoble lui Brandan, de care până şi Mihai Petre ar fi invidios. Liberiano-olandezul cu salut în loc de prenume şi cu nume de ajutor de Sir, John, i-o serveşte lui Tătăruşanu acolo unde n-ar trebui s-o lase să intre nici pe maică-sa şi fuga la RATB.

Cu găina-i greu când în curte-ţi cântă prepeliţa. Nu-i nimic, în Olanda iarba-i şi mai bună, garantează Gigi, abia întors de la adunat Zăpadă!

  • găină minge [jargon fotbalistic]
  • Mi-a placut coregrafia de la începutul meciului
  • Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

Minus două dorinţe neplăcute

E foarte frumos când ţi se întâmplă lucruri pe care le consideri ca a fiind speciale. Partea proastă începe atunci când locul, momentul sau pur şi simplu situaţia nu coincide cu imaginaţia ta.

La fel am păţit şi eu ieri… În jur de la 13 am asistat la înmormântarea regretatului Sandu Neagu (pentru necunoscători un fost mare fotbalist de la Rapid). Tot ritualul a făcut ca sicriul să ajungă chiar pe gazonul stadionului Rapidului, fix în cercul de la centrul terenului. De mic visam să pot să ajung aici, să pot să mă uit la tribunele bătrânului stadion din Giuleşti, la fel cum o fac şi jucătorii. Mă bucura doar gândul că aş putea să calc pe aceeaşi iarbă ca şi preferaţii mei. Ieri însă lucrurile nu au fost la fel  emoţionante. Chiar nu mi-a plăcut că a trebuit să îmi îndeplinesc un vis într-o asemenea circumstanţă.

Pe seară destinul sau doar coincidenţa a făcut să mă întâlnesc cu Ducu în metrou… Chiar îmi e dor de el şi de serile în care jucam rummy pe săturate sau mergeam împreună la film. Încă odată, nu vroiam să mă văd cu el după ceva timp chiar din întâmplare.

Nu-mi plac coincidenţele şi ca visurile mele să devine reale în circumstanţe neplăcute.

Nea Sandu, trebuia s-o vezi şi pe asta

Bine spunea vorba aceea: „Ăsta e Rapidul din Giuleşti / Iubeşte-l şi-ai să înnebuneşti”. Nu ştiu cum e să ţii cu o echipă care are multe trofee în spate şi un prezent destul de constant, dar în fond ce contează?

Te zbaţi să nu cazi în ridicolul momentului, dar totuşi de faci plăcut. Te uiţi puţin în gol, de pe marginea prăpastiei, dar nu…. tu preferi să nu fii acel „nimeni” care dispare în neant atunci când lumea a uitat deja de tine şi cu siguranţă nu îşi va mai aminti prea curând de cât de viteaz şi frumos ai fost tu cândva.

Rapid a fost anul acesta un Prâslea atipic. A crescut frumos şi extrem de neaşteptat, a dat peste cap vreo câţiva balauri până pe la jumătatea campionatului, dar când ne era lumea mai dragă micul nostru Giuleşti s-a înnecat cu un măr mai degrabă acru decât fermecat.

Încet, încet Rapid a părut că îşi joacă doar rolul de figurant în acest campionat. Mai dădea o bară, mai un gol, mai o tură pe la nu ştiu ce comisie şi atât. Europa părea şi ea deja departe şi nu din cauza avioanelor anulate de nu ştiu ce vulcan de prin depărtari şi din nou atât.

Dar nebunia pare să aibă rude pe lângă Podul Grant şi atunci când nimeni nu se mai aştepta, nici măcar al nostru Sandu Neagu care nu a mai avut chef de încă un meci şi a plecat într-o lume mai pură şi mai liniştită Ioniţă, Cesinha, Constantin şi Helder au lovit acolo unde ne place mai tare: în Steaua.

Nu tu brichetă, nu tu fotbalişti fără drept de joc, nu tu valize, nimic, nimic. A, ba da, au fost cinci goluri…văzute până şi din Rai.

foto: rapidisti.ro

%d bloggers like this: