Blog Archives

Şi visele se sparg

IMAG1395_1E povestea mea. E povestea noastră a celor care ne-am lăsat ani buni în faţa unor tastaturi prăfuite, în ploaie, în frig sau la 40 de grade Celsius. Noi cei care ne-am căsătorit de tineri fără să ne fi pus în genunchi. Ne-a pus el, ziarul şi zâmbetul de a doua zi de dimineaţa. Puneai mâna pe el şi îţi citeai numele pe prima, a şaptea sau ultima pagină. Acum s-a dus. Şi-a strâns literele, şi-a tras paginile şi a plecat într-o lume mai bună.

Povestea mea începe în 1997. O toamnă frumoasă. Aveau să fie multe la fel de atunci, dar ea a avut ceva special. Era toamna în care mă trezeam pentru prima dată de dimineaţă pentru a merge la şcoală. Cu şapcă şi ghiozdan Chicago Bulls, m-am strecurat prin toată nebunia. Am zâmbit şi m-am aşezat în prima bancă de pe rândul din mijloc. Nu ştiam exact ce caut acolo, nu ştiam de ce toată lumea e aşa agitată şi de ce nu pot ieşi afară să joc fotbal. Aveam să aflu 12 ani mai târziu că ştiam foarte bine. Într-o vară călduroasă, în prima vacanţă de student. M-am întâlnit atunci cu o doamnă blondă, dar peste care trecuseră evident anii. Era învăţătoarea care mă lua de perciuni de fiecare dată când mă certa că scriu urât. M-a întrebat ce fac. I-am spus că sunt student şi că scriu în ProSport… A fost momentul în care lumea s-a oprit în jurul ei. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept şi mi-a amintit, cu vocea tremurândă, că Read the rest of this entry

%d bloggers like this: