Blog Archives

Şi visele se sparg

IMAG1395_1E povestea mea. E povestea noastră a celor care ne-am lăsat ani buni în faţa unor tastaturi prăfuite, în ploaie, în frig sau la 40 de grade Celsius. Noi cei care ne-am căsătorit de tineri fără să ne fi pus în genunchi. Ne-a pus el, ziarul şi zâmbetul de a doua zi de dimineaţa. Puneai mâna pe el şi îţi citeai numele pe prima, a şaptea sau ultima pagină. Acum s-a dus. Şi-a strâns literele, şi-a tras paginile şi a plecat într-o lume mai bună.

Povestea mea începe în 1997. O toamnă frumoasă. Aveau să fie multe la fel de atunci, dar ea a avut ceva special. Era toamna în care mă trezeam pentru prima dată de dimineaţă pentru a merge la şcoală. Cu şapcă şi ghiozdan Chicago Bulls, m-am strecurat prin toată nebunia. Am zâmbit şi m-am aşezat în prima bancă de pe rândul din mijloc. Nu ştiam exact ce caut acolo, nu ştiam de ce toată lumea e aşa agitată şi de ce nu pot ieşi afară să joc fotbal. Aveam să aflu 12 ani mai târziu că ştiam foarte bine. Într-o vară călduroasă, în prima vacanţă de student. M-am întâlnit atunci cu o doamnă blondă, dar peste care trecuseră evident anii. Era învăţătoarea care mă lua de perciuni de fiecare dată când mă certa că scriu urât. M-a întrebat ce fac. I-am spus că sunt student şi că scriu în ProSport… A fost momentul în care lumea s-a oprit în jurul ei. O lacrimă i s-a scurs din ochiul drept şi mi-a amintit, cu vocea tremurândă, că Read the rest of this entry

Advertisements

O lume de vis

Mă gândesc uneori la câte visuri îşi fac oamenii într-o viaţă. Suntem construiţi să visăm, să sperăm, să ne construim idealuri, să le dărămăm şi apoi să începem din nou să credem că la un moment dat vom ajunge la acel ceva.

0-7 ani. Lumea e a ta. Nimeni şi nimic nu te poate convinge că nu eşti cel mai cunoscut om de pe Planetă. Visezi când dormi, dar mai ales cu ochii deschişi. Dacă ai putea conştientiza te-ai sper că nu te mai trezeşti din somn şi că totul e o continuă visare. Totul are viaţă. Ţi-ar plăcea să pleci în zbor cu fotoliul din holul casei bunicilor. Crengile copacilor din parc te-ar ridica spre cer doar că sunt ruşinoase… Vrei să fii mare. E un vis…

8-14 ani. Knock down. Apare necunoscutul. Visezi pe furiş. Crezi că ştii ce îţi doreşti, dar ţi-e frică să nu râdă cineva de tine. Fotoliul nu mai zboară, dar parcă te sperie puţin întunericul. De fapt e doar o joacă, pentru că energia e şi ea de vis. Ştii că ai să te faci mare şi asta te bucură. E tot un vis.

15-19 ani. Avantaj la serviciu. Deja ţi-au crescut aripi. Poate ţi-au apărut cam multe coşuri, dar e OK. Ai un carneţel în care îţi notezi priorităţile. Îţi plac petrecerile la care nu trebuie să vii cu băutura de acasă şi fetele care nu pun prea multe întrebări. De fapt nu-ţi place să fii întrebat, mai alese de maică-ta sau de taică-tu. Toată lumea trebuie să înţeleagă că tu visezi. Lucrezi la viitor. Te-ai făcut mare. Te trezeşti.

20-30. Eşti ca un rocker în anii ’80. Eşti Papa, Buddha şi-un Mitropolit în acelaşi timp. N-ai nevoie de baterii de schimb. Eşti pe val. Vezi vis după vis cum ţi se împlineşte. Te impresionează multe şi le vrei şi tu. Nu te sperii. Eşti tânăr. Ai timp

31…. Vrei să visezi şi nu ai timp. Dacă ai timp să visezi te sperii că e în zadar. Poate prea puţin din ce vei visa mai poate de veni palpabil. Acum visează alţii pentru tine. Oglinda îţi cam arată spatele. Eşti obosit. Şi cât ai visat cândva.

Nu-i aşa că e frumos să te pierzi în gânduri? Mai urât e când conştientizezi că te-ai dus cam departe. În vis nu contează că ţi-a expirat paşaportul sau că nu ai bani de bilet. Aici nimeni nu te suprataxează. Important e să ştii când e momentul să te odihneşti.

Visează!

%d bloggers like this: